Elevii din învățământul general ar putea primi anual 350 de lei pentru uniforme

Elevii din învățământul general ar putea primi anual 350 de lei pentru uniforme
Elevii din învățământul general obligatoriu ar putea primi anual 350 de lei pentru uniforme. FOTO. MEDIAFAX/FOTO
Publicat: 12/08/2020, 11:20
Actualizat: 12/08/2020, 11:52

Senatul a adoptat ieri, în cadrul şedinţei de plen, o propunere legislativă prin care se alocă 350 de lei, anual, pentru uniforma fiecărui elev din învăţământul obligatoriu de stat. Urmează ca proiectul legislativ să fie dezbătut la Camera Deputaților, fiind, în acest caz, camera decizională, potrivit Agerpres.

În Legea 35/2007 se prevede că unităţile de învăţământ îşi pot stabili pentru elevii lor cel puţin un semn distinctiv pe care aceștia să îl poarte la școală: ecuson, uniformă, eşarfă sau alte asemenea.

„Pentru acoperirea costurilor uniformelor şcolare se acordă o sumă de 350 lei pe an pentru fiecare elev’’

Propunerea legislativă a fost iniţiată de senatorul PMP Cătălin Iliescu. Legea prevede că modelul uniformei şcolare poate fi stabilit de consiliile profesorale, cu acordul Consiliului reprezentativ al părinţilor, precum și al consultării reprezentanţilor elevilor.

„Pentru acoperirea costurilor uniformelor şcolare se acordă o sumă de 350 lei pe an pentru fiecare elev, sumă care se atribuie în cote egale în fiecare semestru, fondurile necesare pentru aplicarea legii asigurându-se prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării”, se arată în proiectul legislativ.

Prezență restrânsă în cadrul ședinței de plen a Senatului

Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 5 din Legea 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Şedinţa plenului Senatului de marţi s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea senatorilor lucrând de la distanţă.

Klaus Iohannis își cere scuze pentru prezentarea eronată a calcului prin care se stabilesc cele trei scenarii privind începerea anului școlar

Administrația prezidențială vine cu o precizare după ce șeful statului a anunțat ieri care sunt scenariile potrivit cărora elevii se vor întoarce la școală. Metodă potrivit căreia va fi stabilit scenariile privind începerea anului școlar este următoare: numărul total de cazuri noi înregistrate în ultimele 14 zile va fi raportat la 1.000 de locuitori din localitatea în care se află școala. Formulă de calcul prezentată de șeful statului a fost eronată.

”Președintele României își cere public scuze pentru eventualele confuzii rezultate că urmare a comunicării formulei de calcul eronate”, spune Klaus Iohannis, marcând o premieră într-un mandat și jumătate, pentru că e pentru prima oară când folosește acești termeni neechivoci prin care își cere scuze!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×